INVITATIE participare achizitie servicii masa calda elevi Boureni
EVALUAREA NAȚIONALA 2021
În partea de nord-vest a judeţului Iaşi, pe D.N. 28 A Iaşi-Botoşani, la 60 km. de municipiul Iaşi, în preajma zonei de contact a Câmpiei Moldovei cu sectorul de sud-est al Podişului Sucevei, şi cu cel de nord-vest al Podişului Central Moldovenesc, este situată comuna Balş.
La vecinătatea nordică a Comunei Balș sunt cunoscutele dealuri viticole ale Comunei Cotnari, iar spre sud vechea urbe a Târgului Frumos. La limita de est, Balșul comunică eficient cu Belceștiul, în vreme ce pe latura sa vestică se așază, încărcate de istorie și literatură, comunele Ion Neculce și Cucuteni.
Comuna Balş, înfiinţată prin reorganizarea fostei comune Târgu Frumos, în baza Legii nr. 84/2004, este formată din satele Balş, Boureni si Coasta Măgurii şi are un numar de 3421 locuitori, în 1072 familii.
Satul Balş, situat în centrul comunei, este relativ tânăr, întemeiat în secolul al XIX-lea. Situarea sa pe calea medievală de la Iași la Cotnari sau Hârlău, străbătută de atâtea ori de domnitorii moldavi, a oferit acestui sat oportunitatea unei dezvoltări rapide. Cantonați într-o blândă inerție impusă de tradiție, locuitorii comunei Balș sunt agricultori, lucrarea pământului fiind ocupație principală. Aceasta s-a menținut în ciuda văditelor tendințe spre adoptarea unor ocupații specifice mediului urban, impuse de migrarea țăranilor și de evoluția spectaculoasă a tehnologiei, care a așezat ruralul românesc pe traiectoria inevitabilei modernizări. În pofida bombardamentelor venite dinspre un depersonalizant urban, care încearcă să-și adapteze formele asfaltice pe praful încărcat de tradiții al ulițelor, comuna Balș și-a păstrat frumusețea și puritatea rurală, țesută-n ii, ițari și doine, puritate care-l determina odinioară pe Blaga să se încline respectuos în fața unui rural ce îi era sinonim cu eternitățile înțelese doar de Dumnezeu. Oamenii frumoși ai comunității nu au permis ca blândețea și duioșia satului să se piardă în formele ciobite ale unui modernism greșit înțeles. Valorile umane au fost respectate și predate cu o cutumiară sfințenie, ce nu are nevoie de legi și forțări pentru a deveni icoane. Onestitatea, curăția, cumințenia, cinstea, Dumnezeu… Iată doar câteva valori care și-au menținut sensurile primare, salutare pentru o societate cu tendințe periculoase spre derivă și asimilare pe nedigerate a unor pseudovalori supurând a decadență și pierzanie. Virtuțile și sănătatea morală sunt „predate” încă din familie și lăsate ca zestre în cufere ferecate cu lacăte grele. Familia corectă și creștină rămâne nucleul care iradiază respect în inimile celor încă necopți, injectând sănătate și fortificându-le sistemul imunitar social, pentru a-i face rezistenți la perioada juneții, când asediul modernismelor își va arăta, neîndoielnic, colții periculoși. Cei șapte ani de-acasă nu și-au pierdut sensurile, astfel că în ceasul al optulea, când acești tineri pătrund în mediul școlar, ei se prezintă doar cu nevoi de cizelare, nu de formare, ca suflete și personalități. De educaţia organizată a locuitorilor comunei se ocupă şcoala, care, așa cum am văzut, alături de familie, formează şi modelează caractere.
Situată în centrul satului, Şcoala Gimnazială Balş, a fost înfiinţată la data de 1 octombrie 1910, unde altundeva dacă nu în tindă de biserică, înțeleasă ca trăire umană, și sub privirea blândă a sfinților, însuflețiți de preotul satului, fără de efortul căruia, dezideratele de educație din zonă s-ar fi împlinit mult mai greu. În primii ani cursurile se țineau într-o casa închiriată și era condusă de preotul Constantin Mateiu, învățător suplinitor, care preda citire, scriere, religie și calcul la o singură clasă cu 28 de elevi. Și era greu pentru că, așa cum spune documentul de înființare, „putină pentru apă nu există” iar localul este „curat, pe cât posibil”. Cu toate acestea, în dreptul rubricii referitoare la starea de sănătate a elevilor, revizorul nota foarte clar, într-o caligrafie pitorească, peste care patina timpului și-a așternul palul,: „Sănătoși”. Frecvența? Același document ne spune că era „regulată”, ceea ce demonstrează interes pentru educație, așa cum era înțeles acest interes la vremurile acelea.
După desăvârșirea Marii Uniri, organizarea statului a impus o analizare a infrastructurii școlare, constatându-se că educația rurală este sufocată de lipsa spațiilor adecvate desfășurării în condiții normale, a procesului instructiv-educativ. Pe cale de consecință, numeroase sate au fost prinse într-un plan de primenire a infrastructurii școlare, pentru a se remedia carențele constatate. Satul Balș a fost trecut și el pe această listă, primind în perioada 1925-1933 fonduri pentru construirea unui corp de școală. Și iată cum, ca urmare a unei chibzuite guvernări, conștientă de rolul educației în starea de sănătate a unei națiuni, satul Balș primește ferestre mari și curate, unde cartea urma să-și șoptească sensurile vreme de două decenii. Cu sprijinul localnicilor și al statului, se construiește primul corp de școală cu două săli de clasă și locuință pentru director. Și pentru că satul nu avea o Biserică propriu-zisă, școala a fost amenajată și ca locaș de închinare și rugăciune, constituind un frumos exemplu de colaborare între cele două instituții.
În 1941, deși războilul mondial își întinsese demonicele tentacule cangrenând lumea, localitatea Balș nu fusese afectată. Un document din 11 mai 1941 vorbește despre sfințirea Bisericii din sat, realizată de mitropolitul Moldovei, Irineu Mihălcescu. Același document relatează că la sfințire a participat mulțime de norod, între care se numărau și învățătorii din sat, Gh. și Ștefania Miron, cel mai probabil soți. Masa s-a ținut în localul școlii, mai spune documentul, ceea ce demonstrează că prima parte a celei de-a doua conflagrații mondiale lăsase clădirea intactă. Dar urgia a venit și războiul și-a aruncat furia și asupra Comunei Balș, ducând pe valuri de foc și explozie localul școlii împreună cu multe case ale țăranilor bălșeni. După război, în perioada 1947-1949, ca într-o rememorare a efortului interbelic, comunitatrea a primit un nou corp nou de școală, compus din două săli de clasă, un hol și o cancelarie, astfel că buchile cărților nu și-au întrerupt doina. 1952 va fi anul în care, prin eforturile susținute ale sătenilor, se construiește un alt corp de clădire pentru că școala, până atunci primară, devine gimnazială.
Bourenii au avut un parcurs aproape sinonim cu vecinul Balș. Aici, temelia primei şcoli s-a turnat în perioada anilor 1937-1938. Al doilea corp a fost construit şi dat în folosinţă în anul 1964, urmând ca în anul 1975 să se clădească şi al treilea corp al şcolii. Oamenii din sat îşi aduc aminte cu plăcere de primii dascăli ai şcolii, precum soţii Palaluga, domnul Vascu, domnul Dimon. În fiecare an, la slujbele religioase, sunt amintiţi şi aceşti primi învăţători ai şcolii, ca dovadă a conlucrării armonioase dintre școală și Biserică. După al doilea război mondial la şcoala Boureni au fost introduse clase de gimnaziu, motiv pentru care s-a şi grăbit construirea corpurilor B şi C ale şcolii. În perioada 1980 – 1991 şcoala a funcţionat şi cu clasele a IX-a şi a X-a, cuprinzând şi elevii din satul Balş.
Corpul A al şcolii a fost modernizat în perioada 2006-2008, iar în anul 2008 corpul C al şcolii a fost demolat, începându-se construcţia unui nou corp de şcoală, cu 6 săli de clasă, două laboratoare, grup sanitar de interior şi apă curentă, rezolvându-se astfel problema spaţiilor pentru grupele de preşcolari şi clasele primare.
Nici localitatea Coasta Măgurii nu a fost ignorată din proiectul interbelic de alfabetizare a românilor. Prima școală a fost construita în fecunda perioadă interbelică, foarte probabil, concomitent cu cea din satul Balș. În 2007 s-a construit o școală nouă, modernă, cu 3 săli de clasă, cabinet medical, sală de festivități, 3 anexe si grup sanitar în interior, în care au fost școlarizați elevii din localitate în condiții simultane.
În prezent, peste 400 de elevi trec zilnic pragurile școlilor din Comuna Balș, căutând răspunsuri la întrebări și tinzând din ce în ce mai îndrăzneț spre orizonturi care, odinioară, fuseseră prohibitive spațiului rural, asimilat cu „prostimea”. În atari condiții, și eforturile cadrelor didactice sunt canalizate spre asigurarea unei pregătiri la nivelul standardelor europene.